Nu trebuie să salvezi Crăciunul. Doar să-l prețuiești.
”Chiar și iepurașii au făcut o horă, cântând din gurile lor micuțe. Corul îngerilor cânta tot mai însuflețit, iar muzica se făcea tot mai maiestuoasă, mai răsunătoare și mai veselă! Maria s-a ivit în deschizătura ușii, cu pruncul în brațe. A trecut cu privirea pe deasupra zgomotoasei adunări și și-a dus degetul la buze.
O, da, și-au dat seama cu toții și au început să se îndemne prin semne să facă liniște, să potolească zgomotul, căci pruncul se poate trezi! Până și iepurii, în cor, l-au îndemnat pe leu să tacă.
– Și eu? s-a mirat leul. Dar eu nu fac gălăgie, doar dau din coadă în ritmul muzicii… (…)
Și a fost lumină în întunericul acelei nopți. Pentru că deasupra staului continua să strălucească steaua Nașterii. Iar celelalte stele sporeau lumina ei.
Așa a trecut noaptea aceea. Apoi a început o nouă zi. Și o nouă viață”.
###
Îmi place să spun că e cea mai frumoasă carte despre Crăciun, ca sărbătoare a nașterii lui Hristos și ca poveste în sine. Este oricum o carte de care e greu să nu te îndrăgostești iremediabil.
E o carte în care povestea nașterii e spusă simplu, amuzant și cu inocența specifică copiilor, în care minunea devine parte a vieții de zi cu zi. E o carte care emană bucurie, dar care și vorbește despre o altă lume, a nevăzutului posibil.
O carte frumoasă nu doar la nivelul textului, ci și vizual.
###
”Crăciunul” este o carte ilustrată pentru copii, apărută la editua Frontiera și scrisă de regizorul de animație și pictorul rus Mihail Aldașin. Traducerea impecabilă e semnată de Vladimir Bulat.
Cartea e însoțită de un DVD care reproduce animația ”Nașterea Domnului”, una dintre cele mai premiate creații a lui M. Aldașin.