Crucea Roșie a R.P.R.

Pe cînd filantropia se numea obștesc. Și cum suna limba de lemn a acelor vremuri

Am început să scot la iveală ce se mai găsește prin CurteaMiracolelor (o să explic în curînd despre ce e vorba). Acum, un carnet de membru al organizației ”obștești voluntare” Crucea Roșie a R.P.R. Adică a Republicii Populare Romîne (așa cum s-a numit oficial țara între 1953-1964).

*****

Crucea Roșie are o lungă istorie în România. Astfel, în 1876, din iniţiativa ministrului de Război, col. G. Slăniceanu şi a prinţului Dimitrie Gr. Ghica, în actualul local al Spitalului Colţea din Bucureşti, s-au pus bazele societăţii Crucea Roşie din România, ca urmare a aderării țării, în 30 noiembrie 1874, la Convenţia de la Geneva din anul 1864. Statutele Societăţii au fost promulgate prin Decretul nr. 1744 din 8 septembrie 1876, publicat în „Monitorul Oficial” nr. 206 din 17/28 septembrie 1876.

Imediat după înfiinţare, Societatea a lansat un manifest-apel în care arăta scopurile pentru care a fost creată, solicitând şi sprijinul populaţiei. Mai multe detalii aici.

Odată cu instaurarea regimului comunist, Crucea Roșie își pierde autonomia și avea să fie mai curînd o anexă a sistemului medical al acelor vremuri. În 1965, în activitatea Crucii Roșii s-au produs modificări majore.

Astfel, atribuții tradiționale ale societății, cum ar fi educația sanitară, organizarea și pregătirea grupelor sanitare, a posturilor de prim-ajutor, pregătirea populației în probleme de igienă și prim ajutor, au fost transferate Ministerului Sănătății.

Un scurt istoric din perioada 1946-1989 se găsește aici.

Conform statutului oficial, Crucea Roșie a R.P.R. este o organizație obștească voluntară care are ca scop antrenarea maselor largi de oameni ai muncii la opera de ocrotire a sănătății publice, la întărirea apărării sanitare a Republicii Populare Romîne, precum și la acordarea de ajutor populației care a suferit de pe urma calamităților naturii și a operațiunilor militare.

Să mai spunem că prezentul carnet a fost emis la 1-VII-963, pe numele Dordea Georgeta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>