Hectograf

O veche metodă de imprimare. Și cum a fost folosită pentru multiplicarea ilegală a literaturii religioase

h

În limba greacă, hecto înseamnă o sută. De aici vine și numele de hectograf, care în acest caz desemnează mai curînd o tehnică de multiplicare, de a face (circa) o sută de copii dintr-un original. Asta e descrierea succintă, altfel metoda presupune ca originalul să fie preparat cu cerneluri speciale, iar transferul se face într-o tavă cu gelatină.

Hectograful a mai fost denumit și multiplicatorul cu gelatină sau jellygraf.

Azi această tehnică de imprimare nu se mai folosește aproape deloc, doar uneori de către artiști grafici interesați de ineditul ei. Altfel, ea a avut o oarecare popularitate prin secolul XIX, cînd s-a folosit inclusiv ca produs de masă, pentru reproducerea relativ ușoară și ieftină de afișe, anunțuri, imprimate de mici dimensiuni etc.

masinaInteresant este – și am aflat asta dintr-un scurt dar excelent documentar realizat de către Europa Liberă (reporter Eugenia Crețu) – că hectograful a fost folosit în anii 1960-1980 de către membri ai unor culte religioase din Basarabia (la acel moment Republica Sovietică Socialistă Moldovenească) care își multiplicau astfel, ilegal și cu mari riscuri, literatura de cult. Asta nu s-a întîmplat însă numai în RSSM ci și în alte republici sovietice.

Pe atunci, ateismul era politică de stat, așa că – prigoniți și batjocoriți de stat -, creștinii evangheliști-baptiști din URSS se întruneau pe ascuns şi multiplicau în taină publicaţii religioase, punîndu-și în pericol siguranța și libertatea.

Mulţi au ajuns după gratii pentru asta.

Primele reviste ale comunității erau mai întîi scrise de mînă, cu cerneală albastră pe bază de anilină, iar apoi multiplicate prin metoda hectografului. Publicațiile baptiste erau, de asemenea, încropite din litere decupate din cărți și reviste, erau ”tipărite” la mașina de scris sau fotocopiate, iar mai tîrziu, scoase de sub tiparnițe construite clandestin.

Documentarul Europa Liberă vorbește pe larg despre toate acestea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>