Vingalac

O bucată de metal, mată. Aici literele sunt puse una după alta. Literele formează cuvinte. Cuvintele formează texte, spun povești.

V1

Am copilărit într-o tipografie. Și acum, în gând, pot să pășesc în acel spațiu, plin de atâtea imagini, sunete, mirosuri.

Urc în fugă cele câteva trepte de la intrare, pe o scară din ciment lustruit, cu două margini late, numai bune să te azvârli pe ele, în joacă. Nu acum. Acum intru într-un hol prost luminat. Pășesc cu grijă pe dușumeaua din scânduri, dar oricât de încet aș călca, acestea scârție groaznic. Hrrrr.

Ușă în dreapta, ușă în stânga. Din spatele fiecăreia se aude zgomot, un huruit mecanic, continuu. O iau înspre dreapta. Trec, cu o curiozitate soră cu teama, pe lângă o mașinărie mătăhăloasă, ce trosnește, pufnește în timp ce – pe la un capăt – înghite coli mari de hârtie, albe, iar la celălalt le scoate pătate. Colile miros înțepător, a cerneală. Sunt pătate cu litere.

Las în urmă mașina de tipar înalt și intru într-o cameră dublă, plină cu niște dulapuri cu sertare late. Capul îmi ajunge cu greu la marginea lor de sus. Cele mai multe sertare au etichete de hârtie pe care sunt scrise cuvinte stranii: cicero, verzale, gamut, albitură.

V2Dulapurile se termină la partea de sus cu un sertar împărțit într-o mulțime de căsuțe. Căsuțe cu litere de plumb. Negre, parcă murdare.

Bărbați înalți, îmbrăcați în halate de un gri incert, vorbesc, fac glume, în timp ce mâinile lor se mișcă continuu. Sunt zețari. Boțoi, Petrică, Nurlea, Gică, Bumbeș, Ursu.

Cu mare rapiditate iau litere de plumb din casa tipografică. Duc apoi literele spre piept. Literele de plumb par niște copii care găsesc drumul spre acasă.

În mână, la nivelul pieptului, țin o bucată de metal, mată sau oricum puțin lucitoare. Aici literele sunt ordonate, puse una după alta. Literele formează cuvinte. Cuvintele formează texte, spun povești.

Literele, textele, poveștile se adăpostesc în vingalac, înainte de a fi duse la mașinile de tipărit, apoi puse pe hârtie. Apoi ajung în lume.

***

Conform definiției de dicționar, Vingalac (uneori, rostit sub varianta vingălac) este un instrument de metal în care zețarul așază literele culese într-o anumită ordine, formând textul care urmează să fie tipărit.  Instrumentului i se mai spune și Culegar. Cuvântul vine din germanul Winkelhaken.

 

Ilustrație: Almanahul Graficei Române, 1928.

1 Comment Vingalac

  1. Pingback: Tipar înalt | Vingalac

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>