Ziua cărții pentru copii

Cînd citim, mintea prinde aripi / Cînd scriem, degetele noastre cîntă

În fiecare an, pe 2 aprilie, care e și data naşterii lui Hans Christian Andersen, este marcată Ziua internaţională a cărţii pentru copii, pentru a insufla astfel copiilor dragostea pentru citit şi pentru a mai atrage puțin atenţia spre cărţile pentru copii, relatează Agerpres.

Iniţiativa aparține Consiliului Internaţional al Cărţilor pentru Tineri (IBBY), iar totul a pornit în 1967. De atunci, în fiecare an, o reprezentanţă naţională a Consiliului devine sponsorul internaţional al Zilei cărţii pentru copii. Este aleasă o temă şi invitat un scriitor din ţara gazdă, care să adreseze un mesaj copiilor din întreaga lume şi un ilustrator renumit, care face un poster reprezentativ. Aceste materiale sunt folosite pentru a promova cărţile şi cititul, prin întîlniri cu autori şi ilustratori, concursuri de scriere, organizarea de activităţi şi evenimente în şcoli, biblioteci etc.

În 2021, sponsorul Zilei internaţionale a cărţii pentru copii este Statele Unite. Mesajul din acest an este scris de Margarita Engle şi este alcătuit în jurul temei „Muzica cuvintelor” („The music of words”).

Foto: IBBY.org

Foto: IBBY.org

„When we read, our minds grow wings. When we write, our fingers sing. / Words are drumbeats and flutes on the page, / soaring songbirds and trumpeting elephants, / rivers that flow, waterfalls tumbling, / butterflies that twirl / high in the sky!/ Words invite us to dance / rhythms, rhymes, heartbeats, / hoofbeats, and wingbeats, old tales and new ones, / fantasies and true ones”, este o parte din mesajul scris în versuri de Margarita Engle.

Ilustraţia (vezi imaginea) a fost realizată de brazilianul Roger Mello, cîştigător al premiului Hans Christian Andersen decernat de IBBY în 2014. „Animalele şi oamenii de pe toate continentele sunt inspiraţi de muzicalitatea cuvintelor, aşa cum am fost eu inspirat de muzica şi ritmul cuvintelor poetice ale Margaritei Engle. Un ritm unic este pulsul diversităţii, ritmul literaturii şi al artelor care îi ajută pe copiii din întreaga lume să găsească în gîndurile lor vocea ‘celuilalt’ – vocea întregii lumi”, a comentat Roger Mello, pe marginea posterului său.

IBBY este o organizaţie non-profit care reprezintă o reţea internaţională de oameni din întreaga lume, cuprinzînd 80 de reprezentanţe naţionale. Consiliul se angajează să aducă împreună cărţile şi copiii şi să le ofere acestora din urmă posibilitatea de a avea acces la cărţi cu standarde literare şi artistice ridicate, să încurajeze publicarea şi distribuirea de cărţi de calitate pentru copii, în special în ţările în curs de dezvoltare etc.

Cel mai prestigios premiu în domeniul literaturii pentru copii, Premiul Hans Christian Andersen, este acordat o dată la doi ani, unui autor şi unui ilustrator ale căror opere au adus o contribuţie durabilă la literatura pentru copii. De asemenea, Consiliul a susţinut crearea a două colecţii virtuale de cărţi pentru copii, Cărţi pentru copii în Europa – o colecţie de cărţi în limbi europene – şi Cărţi pentru Africa / Cărţi din Africa – care evidenţiază cărţi publicate în limbi africane.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>